Elevii de gimnaziu au învățat, în lumea decembrie, ce înseamnă discriminarea și hărțuirea din mediul școlar, care sunt semnele acestora și cum pot interacționa cu cei de vârsta lor corect, fără să rănească.
Atelierul a avut mai multe etape, debutând cu autocunoașterea și descoperirea unor calități personale, definitorii. În plus, elevii au discutat pe baza unui studiu de caz prezentat.
În urma discuțiilor, elevii au înțeles că discriminarea nu este altceva decat încălcarea dreptului la egalitate, iar acest drept este încălcat, de cele mai multe ori, în școli. Discriminarea se bazează pe o prejudecată, care nu este altceva decat o idee preconcepută, greșită, pe care și-a făcut-o un om despre altcineva. În plus, importantă în lupta împotriva discriminării este comunicarea.