Atelier de educație pentru sănătate
Ce este sănătatea? Care sunt comportamentele sanogene? Dar cele de risc pentru sănătate? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care am găsit răspunsul împreună cu părinții și cadrele didactice din grupul țintă al proiectului „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj“, în cadrul unor ateliere de educație pentru sănătate desfășurate în lunile noiembrie-decembrie anul trecut.
În cadrul întâlnirilor care au avut loc la unitățile școlare din grupul țintă au fost evidențiate comportamentele de risc precum consumul de alcool sau tutun, dar și maniera în care copiii preiau, prin imitație, aceste comportamente sau un stil de viață sănătos. Atelierele au avut ca obiectiv o mai bună autocunoaștere a participanților, descoperirea unor puncte slabe și a unora forte, formarea unei imagini de sine realiste și creșterea stimei de sine.
Proiectul „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj POCU/74/6/18/104980 - Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Uman 2014-2020“ are o durată de implementare de trei ani și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Obiectivul general al proiectului este promovarea accesului egal la învățământ, pentru reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a mediului educațional, promovarea accesului egal la învățământul preșcolar și școlar și reducerea segregării între copii în județul Dolj. Din grupul țintă fac parte 1100 de persoane, dintre care 800 de copii de diferite vârste și 30 de părinți sau tutori, restul fiind cadre didactice și manageri ai unităților de învățământ partenere.
Image
Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

© 2021 Sieuinvat.ro - toate drepturile rezervate