Elevii de gimnaziu au răspuns provocării de a lua parte la un atelier de Teatru forum. Atelierul i-a solicitat din plin din punctul de vedere al exprimării corecte, al creativității și improvizației.
La început, elevii au aflat ce este teatrul forum și care sunt diferențele și asemănările dintre acesta și teatrul clasic.
Apoi, copiii au pus în scenă piesa „O dimineaţă în pădure“ care a avut ca temă opresiunea celor slabi şi nevinovaţi de către cei puternici şi ignoranţi. Astfel, elevii au avut de jucar trei roluri de opresor – Lupul, Vulpoiul și Vulturul și două de opresați – Iepurașul și Veverița. Ceilalți participanți la atelier, Spect-Actorii, au urmărit piesa și au ales momentul potrivit în care să intervină și să schimbe cursul poveștii.
La finalul activității a avut loc o discuție în care au fost identificate momente din viața copiilor când ei au fost opresați, când au fost martori la astfel de incidente și cum au reacționat sau intervenit.
Image
Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

© 2021 Sieuinvat.ro - toate drepturile rezervate